Am reușit semnarea Contractului colectiv de muncă și la CA Timișoara, de care vor beneficia aproximativ 700 de grefieri, personal auxiliar de specialitate, conex și contractual. Cu toată deznădăjduirea pe care au simțit-o unii membri, care nu au crezut că vom reuși să punctăm  această importantă realizare pentru profesia de grefier, iată că am demonstrat, încă o dată, că dacă suntem uniți și consecvenți, succesul e de partea noastră.

Suntem încântați că am reglementat mecanismul de acordare și compensare a orelor suplimentare, în sensul că nu vor mai putea fi obligați grefierii să rămână peste orele de program fără a exista în prealabil acordul acestora.

Mai mult, prin acest contract colectiv de muncă, conducătorii unităților vor fi obligați să evalueze periodic riscurile profesionale și condițiile de muncă în care grefieri, personalul auxiliar de specialitate, conex și contractual își desfășoara activitatea, respectiv să propună măsuri pentru îmbunătățirea acestora.

De asemenea, pentru a ne putea reprezenta interesele profesiei, am reușit să obținem o zi liberă plătită pe an pentru ca membrii de sindicat să participe la acțiuni de protest prevăzute de Legea Dialogului Social 62/2011, prin care vom avea posibilitatea să ne manifestăm liber.

Acestea sunt doar câteva dintre prevederile cu element de noutate pe care le-am obținut pentru voi și pe această cale ținem să vă mulțumim pentru sprijinul și susținerea pe care am simțit-o, atât la CA Timișoara, cât și la celelalte curți de apel, unde membrii delegației formată din reprezentanții Federației PUBLISIND și ai Sindicatului Dicasterial s-au deplasat.

Echipa SNGJ Dicasterial

* Identitate profesională


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *