Potrivit Legii nr. 62 din 10 mai 2011, republicată, privind dialogul social:

Art. 3 alin. (2) „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate”

Art. 41 din același act normativ:

„(2) Două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiași sector de activitate se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale.

(3) Două sau mai multe federații sindicale din sectoare de activitate diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederații sindicale.”

Deși pare că legiuitorul a fost îngăduitor și a acordat angajaților posibilitatea înființării de sindicate cu doar 15 membri și federații din numai 2 sindicate, cu un număr minim de 30 membri, în fapt, poate fi vorba despre o îngrădire a drepturilor angajaților.

În condițiile prevăzute de lege pentru constituirea sindicatelor și a federațiilor, este foarte greu, aproape imposibil, pentru o organizație sindicală (fie ea sindicat sau federație) să obțină reprezentativitatea la nivel național, de sector de activitate, de grup de unități și de unitate, potrivit art. 51 din lege.

Prevederile legale anterior menționate conduc astfel la dezbinarea categoriilor profesionale și împărțirea în mai multe sindicate, angajații fiind în imposibilitate de a-și apăra drepturile și promova intereselor lor profesionale, economice și sociale în relația cu angajatorul.

De ce? Simplu! Pentru că, pe de o parte, legea prevede libertatea de asociere cu un număr redus de membri, fără a condiționa constituirea sindicatului din membri care ocupă aceleași funcții sau fac parte din aceeași categorie profesională, iar, pe de altă parte, pentru că la obținerea reprezentativității se au în vedere toți angajații instituției respective.

Ceea ce este, de fapt, un mare minus pentru angajați, este tocmai existența la nivelul unui angajator a mai multor sindicate, niciunul reprezentativ, niciunul în măsură să negocieze contractul colectiv de muncă sau alte drepturi ce decurg din lege, iar angajatorii se prevalează de asta.

Prin urmare, lipsind dialogul social, pe motiv că nu există o organizație cu care angajatorul să poată purta acest dialog social, cel care pierde este angajatul, iar legea, deși reprezintă regulile scrise de conduită ce descriu sau reglează relații specifice între persoane și organizații, ajunge, în fapt, să se îndepărtează de ceea ce ar trebui să fie.

Așa este și în cazul declanșării unei greve în condiții legale, hotărârea de a declara greva se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puțin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective… (vezi art. 181 și următoarele din lege).

Deci, grevă să fie! Legal? Rămâne de văzut…  😎 

Determinare și asumare să fie din partea membrilor de sindicat, că hotărârea este ușor de luat de sindicat  😉