Constituirea sau existenţa unui sindicat în cadrul unei unităţi sau a unui angajator nu este suficientă pentru ca aceasta organizaţie a salariaţilor să participe la negocierea contractului colectiv de muncă şi să susţină astfel drepturile salariaţilor în faţa patronatului.

Legea permite participarea la negocieri doar a sindicatelor reprezentative la nivelul unităţii. Astfel, conform legii, la nivel de unitate sunt reprezentative sindicatele care îndeplinesc urmatoarele condiţii:

  • au statut legal de sindicat;
  • au independență organizatorică și patrimonială;
  • numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

Conform legii, Sindicatul Național al Grefei Judiciare “Dicasterial” a obținut sau este în curs de recunoaștere juridică a reprezentativității sale la nivel de unitate într-o serie de instituții.

Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia
Sentinţă reprezentativitate: -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Sentinţă reprezentativitate: -

Bacău

Curtea de Apel Bacău 

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău 

Sentinţă reprezentativitate: -

Brașov

Curtea de Apel Brașov 

Sentinţă reprezentativitate: 15507/2017

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov 

Sentinţă reprezentativitate: 2809/2018

București

Curtea de Apel București

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Sentinţă reprezentativitate: -

Direcția Națională Anticorupție

Sentinţă reprezentativitate: -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Sentinţă reprezentativitate: -

Cluj

Curtea de Apel Cluj

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

Sentinţă reprezentativitate: -

Constanța

Curtea de Apel Constanța

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

Sentinţă reprezentativitate: -

Craiova

Curtea de Apel Craiova

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Sentinţă reprezentativitate: -

Galați

Curtea de Apel Galați

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

Sentinţă reprezentativitate: -

Iași

Curtea de Apel Iași

Sentinţă reprezentativitate: 2904/2018

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

Sentinţă reprezentativitate: 6295/2018

Pitești

Curtea de Apel Pitești

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

Sentinţă reprezentativitate: -

Ploiești

Curtea de Apel Ploiești

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Sentinţă reprezentativitate: -

Suceava

Curtea de Apel Suceava

Sentinţă reprezentativitate: -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Sentinţă reprezentativitate: -

Târgu Mureș

Curtea de Apel Târgu Mureș

Sentinţă reprezentativitate: 50/2018

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș

Sentinţă reprezentativitate: 3239/2018

Timișoara

Curtea de Apel Timișoara

Sentinţă reprezentativitate: 4724/2017

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

Sentinţă reprezentativitate: -