Vreau card de membru!

Ziua și protestul în Justiție: invităm la dialog și dezbatere… din stradă!

Vineri, 20 decembrie 2019, începând cu ora 11:30, peste 6000 de grefieri vor ieși în faţa instanţelor şi a parchetelor, la nivel național, în timpul întâlnirii dintre reprezentanții profesiei și Ministrul Justiției, Cătălin Marian Predoiu, timp în care vor fi închise arhivele și registraturile și suspendate ședințele de judecată.

Aceasta reprezintă a doua formă de protest, urmând ca după reluarea activității instanțelor și parchetelor în ianuarie 2020 să fie întreruptă activitatea pe perioadă nedeterminată.

Motivul îl constituie aprobarea în ședința Guvernului României din data de 18 decembrie 2019 a proiectului de lege pentru modificarea OUG nr. 114/2018 privind unele măsuri fiscale și bugetare, fără o dezbatere reală cu partenerii de dialog social, proiect pe care Guvernul vrea să își asume răspunderea în Parlament, luni, 23 decembrie 2019.

Asa nu se mai poate! Ba se taie pensiile ”speciale”, ba nu se taie. Dar apoi parlamentarii se decid sa le taie pe toate, cu excepția militarilor. Apoi, la presiunea străzii, se razgandesc si amana. Ba nu se acorda cresterea salariala conform legii-cadru, ba se acorda. Apoi, brusc, apare anuntul ca baza de calcul a sporurilor se modifica si apar pierderi salariale cu sume cuprinse între 250 și peste 1000 lei la salariul net. 

Jocurile politice deja incep sa faca victime in randul celor care mai si muncesc. PSD vrea sa demonstreze celor din PNL ca este greu de guvernat cu o opozitie agresiva. Insa noi ce vina avem, mai exact? Nu ne amintim un haos mai mare pe final de an, decat poate in 2009-2010. Lucrurile nu pot continua astfel. Oamenii sunt tensionati, se tem si nu pot oferi performanta cand in schimb primesc doar amenintari, stres si austeritate. Am intrat din nou in recesiune, a sucombat economia, ce s-a intamplat? Un deceniu de diminuari salariale la bugetari nu a fost de ajuns? Unde sunt banii? I-am furat noi? Acum riscam sa nu primim nici salariile din 2019??? Ce primim in schimb pentru ca asteptam disciplinati aplicarea legii? Alte taieri? Confuzie, ceata, haos! 

Opriti-va, pentru ca noi ne-am pornit!

Am cerut întrevedere la primul ministru, însă până atunci, să vedem ce ne poate ”oferi”  mâine Predoiu!? Iar pentru asta, ne-am decis să ne susținem reprezentanții din stradă.

Redăm mai jos comunicatul de presă al organizațiilor sindicale și profesionale care susțin demersul:

Comunicat 19 decembrie 2019-OUG 114

P.S. Dacă Executivul își va asuma răspunderea pe acest proiect de lege, luni, 23 decembrie 2019 și va acorda acest „cadou de Crăciun” salariaților din sistemul de Justiție, în anul 2020 se anunță un cod ”portocaliu” de proteste și blocarea activității în instanțe și parchete pe perioadă nedeterminată.

Din nou garantăm:

JUSTIȚIA NU SE POATE ÎNFĂPTUI FĂRĂ GREFIERI!

Echipa SNGJ Dicasterial

IDentitate profesională!